Cum să te vinzi, fără să te… ”vinzi”?

Cum comunici creativ imaginea brandului tău și cum îi conturezi un pitch excelent, cu încredere și integritate?

– #MatcaMeets Ediția 3 –

Ai încredere în proiectul tău, dar n-ai încredere în tine. Ți-ai pus toate visele și speranțele într-o idee de business, dar când vine momentul să vorbești despre ea și să o promovezi, vocea ți se sugrumă, spatele ți se pleacă și ți-e greu să-ți găsești cuvintele. Îți este dificil să îți prezinți proiectul, afacerea sau brandul tău personal în mod creativ și la obiect, cu încrederea și mândria pe care acestea le merită – fără rușine, fără voce tremurândă, fără să te minimizezi și fără să-i copiezi orbește pe alții.

Dacă te regăsești în paragraful de mai sus, cea de-a treia ediție Matca Social Club este pentru tine.

6 iulie 2024, ora 10:00 – 14:00
Locație: ASPACE PIPERA – Global City
Șoseaua București Nord nr. 10, etajul 4

(așteptăm participantele încă de la ora 9:00 pentru Meet & Greet, Coffee & Networking)

DETALIILE EVENIMENTULUI

”Be brave enough to be bad at something new”

Capacitatea de a vorbi în public este una dintre cele mai căutate abilități soft din ultimii 5 ani, iar felul în care vorbești despre tine sau în care comunici despre brandul, proiectul sau afacerea ta este ceea ce le va face relevante pentru potențialii tăi clienți… sau nu. Fie că ai de discutat cu parteneri, investitori, furnizori, branduri cu care vrei să colaborezi sau clienți pe care vrei să îi convingi, trebuie să știi să faci un pitch atractiv, să-ți ”vinzi” ideile într-un mod original și relevant, să-ți comunici brandul astfel încât să atragi.

Să vinzi fără să te ”vinzi”

În cea de-a treia ediție MATCA Social Club vei învăța cum să faci un pitch bun, atunci când trebuie să te promovezi chiar pe tine sau produsul tău. Cum să vorbești despre afacerea ta, cum să-ți comunici creativ identitatea de brand și cum să convingi, într-o lume în care toți ceilalți își doresc același lucru. Cum poți fi relevant și încrezător, într-o lume în care încrederea se câștigă greu, iar relevanța poate să dispară de la o zi la alta.

Speakerii #MATCAMeets – Ediția 3

Andrei Dunuță

Sales Performance Trainer / Public Speaking Trainer
@andrei.dunuta

Andrei Dunuță este fondator Arta de a NU vinde – o nouă filozofie de a face vânzări – antrenor de public speaking & vânzări, TEDx keynote speaker, adică omul care îți va arăta că poţi să fii nebun de bun în vânzări. Misiunea lui este să dezvolte vânzările și public speaking-ul în Români, dar și România prin vânzări și public speaking.

Convenționalul nu mai dă tonul, așa că e timpul să schimbăm șablonul! Şi asta și-a şi propus: să facem trecerea de la strategia PPC (Poate Pică Ceva) la strategia ABT (Antrenamentul Bate Talentul). I-au trecut prin mână, în cei peste 14 ani de experiență, peste 20.000 de cursanți, a antrenat peste 5000 de speakeri și a livrat peste 1000 de traininguri de vânzări sau concepte creative de vânzări și/sau public speaking pentru branduri precum Coca Cola, Banca Transilvania, UiPath, HP, Dell, BAT, NN Asigurari, LibraBank, TBI bank și multe altele. Încrederea este valoarea lui numărul 1.

Angela Carp

Jurnalist și Creator Digital
@angelavaleriacarp

Angela Carp este jurnalist, News Anchor Aleph News și creator digital, care conduce #NEWSWITHANGELA, un proiect online dedicat informării și responsabilizării comunității. Crede cu tărie că informația este putere, iar un om informat este un om cu oportunități – de fapt, proiectul său cu frecvență zilnică începe chiar așa de fiecare dată: ”O nouă zi, cel puțin o nouă oportunitate!”.

Este recunoscută pentru integritatea ei, pentru felul calm, echilibrat și echidistant în care prezintă știrile, iar în ultimii ani a reușit să transforme informația corectă și obiectivă în brand personal. Are campanii de succes cu branduri de renume, care o aleg pentru creativitate, seriozitate și rezultate, iar în identitatea brandului pe care l-a construit nu lasă loc de compromis. Este dovada clară că în Social Media poți construi având la temelie seriozitatea, informația și responsabilitatea.

Ca de obicei, cu exerciții practice, studii de caz și behind the scenes de la:

Cătălina Bucur

Co-founder MATCA Social Club
@sunnysideup

Alexandra Corbu

Co-founder MATCA Social Club
@devorbacumami

O ediție interactivă, cu multă parte practică, în care vă vom îndemna să vă prezentați, promovați și vindeți… fără să vă vindeți, cu originalitate, încredere și coloană vertebrală. O ediție la care vă așteptăm, ca de obicei, cu agendă, pix și telefonul mobil încărcat, cu încrederea de a vorbi între voi și despre voi și cu deschiderea către exercițiile noastre de pitching, public speaking și networking. Vom vorbi, nu glumă!